Vizualizări: 3085
Festivalul "Iubeşte-ţi rîul!" a adunat tineri ecologişti din întreaga ţară
Chisinau, 13 Mai 2014 — Sâmbătă, 10 mai 2014, Teatrul „Eugen Ionesco” a fost gazdă a Primului Festival al Tinerilor Ecologiști cu genericul „Iubește-ți rîul!”, organizat de Centrul Naţional de Mediu cu susținerea financiară a Ambasadei SUA la Chișinău și cofinanțat de fundația americană „EcoCatalyst Foundation”. Scopul evenimentului este de a forma reţeaua naţională a tinerilor ecologişti care pledează pentru protecţia râurilor în ţara noastră.
Festivalul Tinerilor Ecologiști a adunat împreună cca 400 de tineri, viitori lideri în sfera protecției mediului din întreaga republică, care au participat, de asemenea, și la marea finală a concursului național „Iubește-ți rîul!”, anunțat de CNM în aprilie 2014. Concursul a fost divizat în două categorii (Video și Divertisment) și orientat spre tinerii din instituțiile de învățământ preuniversitar din Moldova cu scopul de a aborda interactiv și creativ problemele cu care se confruntă râurile Moldovei. Pe scena festivalului au fost prezentate 27 de lucrări la categoria “Divertisment”, iar în urma evaluării juriului, format din specialiști în domeniul protecției mediului și oameni de artă, au fost desemnați 3 câștigători și acordate 3 mențiuni. Pentru premii la categoria „Video” au candidat 65de filme, și, de asemenea, au fost desemnați 3 învingători și acordate 3 mențiuni, iar filmele câștigătoare au fost rulate pe scena mare.
Astfel, câștigătorii la categoria ”Divertisment” sunt:
Locul I – Liceul Teatral Orășenesc, mun. Chișinău;
Locul II – Liceul Teoretic Principesa „N. Dadiani”, mun. Chișinău;
Locul III – Cristina Timofti, LT „C. Spătaru”, or. Leova.
Mențiuni:
• Rotari Antonina, gimnaziul „I. Vatamanu”, s. Pîrlița, r. Ungheni;
• Echipa „Un-eco”, Colegiul Pedagogic „M. Eminescu”, or. Soroca;
• Echipa „Freedom”, Pentenciarul Goian, mun. Chișinău.
Câștigătorii la categoria „Video”:
Locul I - Echipa "Nistrenii' LT “Ștefan Vodă”, or. Vadul lui Vodă;
Locul II - Cătălin Rusnac, Liceul Teoretic “Orizont”, mun. Chișinău;
Locul III - Echipa "ECO GENERATION", s. Bulboaca, r. Anenii Noi.
Mențiune:
• LT “Alexandru cel Bun”, or. Sîngera, mun. Chișinău;
• Echipa "Viitorul" LT "Ştefan cel Mare", s. Carabetovca, r-nul Basarabeasca;
• Echipa "Un-eco", Colegiul Pedagogic "M Eminescu", or. Soroca.
Totodată în cadrul festivalului, a fost organizat un flash-mob cu genericul „Iubește-ți rîul!”, iar toți cei prezenți la festival, prin intermediul unui dans, ghidați de echipa de dansatori ai baletului „Just Friends”, timp de 10 minute au făcut un îndemn față de întreaga societate să mediteze asupra stării râurilor din țară, cât și a beneficiilor pe care ni le oferă apa pentru menținerea vieții pe pământ.
La finele evenimentului, reprezentanți ai Consiliul Tinerilor „Iubește-ți rîul!”, recent constituit, au dat citire Adresării Tinerilor către Preşedintele Parlamentului, Prim-ministru și Ministrul Mediului, prin care solicită implicarea domniilor lor în soluționarea problemelor cu care se confruntă râurile Moldovei.
Participanții festivalului au fost delectați cu un impresionant show de dans, realizat de ansamblul de dansuri tradiționale „Mărgăritare”, baletul “Just Friends” și interpreta Dara.
Echipa Centrului Național de Mediu aduce mulțumiri tuturor tinerilor care s-au implicat activ în competiția „Iubește-ți rîul!”, profesorilor care au susținut echipele de tineri precum și Direcțiilor Educație, care au contribuit la diseminarea anunțului privind organizarea concursului și festivalului.
De asemenea, aducem mulţumiri Inspectoratului General al Poliţiei şi Inspectoratului Naţional de Patrulare pentru asistenţa acordată pentru buna desfăşurare a flash-mob-ului, organizat în cadrul Festivalului tinerilor „Iubeşte-ţi rîul!”.
Totodată, aducem mulțumiri companiei de îmbuteliere a apei iodate aqua unIQa, partenerul tradiţional al Centrul Naţional de Mediu, care a asigurat cu apă potabilă evenimentul și “Youbesc Entertainment” pentru acordarea asistenţei în desfăşurarea şi imprimarea video a evenimentului.
Vrem să mulţumim de asemenea, partenerului media Jurnal TV, care a fost foarte receptiv la invitaţia de a mediatiza evenimentul şi campania "Iubeşte-ţi rîul!".
Şi nu în ultimul rând, mulţumim Ambasadei SUA la Chişinău şi Fundaţiei Americane EcoCatalyst Foundation, care prin programele sale susţin campania "Iubeşte-ţi rîul!"
Pentru informații suplimentare despre eveniment, vă rugăm să ne contactați la nr.: 22 83 67 27; Gsm: 060176393; e-mail: alla.vacarciuc@gmail.com
Persoană de contact:
Alla Vacarciuc, Coordonator Comunicare, Centrul Naţional de Mediu

Autor: Centrul Naţional de Mediu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33