Nume
Parola
Vizualizări: 4119
PROFESIA DE BIBLIOTECAR ÎNTRE VOCAŢIE ŞI PRESTIGIU
Chisinau, 11 Noiembrie 2011 — La data de 27 octombrie, în incinta Bibliotecii Centrale a Universităţii de Stat din Moldova a avut loc masa rotundă cu genericul « Bibliotecarul - între profesie, vocaţie şi educaţie ».
Scopul acestui eveniment a fost de a evidenţia rolul bibliotecii, ca fiind una dintre cele mai importante instituţii de informare în sistemul de învăţămînt şi de a contribui la creşterea transparenţei cu privire la angajaţii de gen în bibliotecile din Moldova (dacă ne referim la bărbaţi şi femei).

La deschiderea oficială au luat cuvîntul Dl Tudor Arnăut, prorectorul Universităţii de Stat din Moldova, Dna Ecaterina Zasmenco, directorul Bibliotecii Centrale ale USM, Dna Carolina Budurina, director de program al AO Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică.
Deasemenea, printre cei prezenţi la masa rotundă merită să menţionăm şi colaboratorii Bibliotecii Centrale USM, care s-au referit asupra prestigiului şi rolului bibliotecarului în condiţiile actuale, precum şi asupra poziţiei profesionale pe care o ocupă acesta în societate şi în mediul profesional.
Dna Rodica Bîrîiac, bibliotecar, Serviciul Asistenţă de specialitate şi cercetări, a remarcat că “ în multe locuri, biblioteca a devenit o structură, învechită. Bibliotecarii au datoria să construiască un nou tip de bibliotecă bazată mai degrabă pe expertiză tehnică decât pe facilităţi fizice. Este timpul schimbării, timpul modernizării profesiei. Bibliotecarul trebuie să ţină pasul noului şi să se integreze repede, ca element indispensabil, în societatea informaţiei ”, a mai spus Dna.

Dna Natalia Zaftur, lector la Catedra de Biblioteconomie şi Asistenţă Internaţională, referindu-se la aspectul deontologic şi elic al profesiei de bibliotecar a relatat: “Pentru a spori prestigiul profesional, bibliotecarul are şi unele obligaţiuni pentru comunitate, în primul rînd faţă de utilizator - să ofere servicii de calitate, să respecte intimitatea, să trateze în mod egal ulitizatorii, astfel ca în instituţia bibiotecii să găsească un sprijin, a adăugat
Statisticile prezentate în cadrul mesei rotunde demonstrează că corelaţia gender între angajaţii în cadrul bibliotecilor instituţiior superioare de învăţămînt este una în defavoarea bărbaţilor: 96 % dintre angajaţi sunt femei şi doar 4 % bărbaţi, dintre care doar 19 % deţin diplomă de studii de specialitate. Meseria de bibliotecar este ignorată de bărbaţi din cauza remunerării modeste şi insuficiente, dar şi a promovării mai scăzute a acestora în mediul profesional.
Concluziile acestei mese rotunde evidenţiază că pentru a valorifica rolul bibliotecii în procesul de învăţămînt este nevoie de o colaborare cît mai strînsă dintre profesori şi bibliotecari, de profesionalism şi inovaţie în acest domeniu. S-a vorbit despre formarea culturii informaţionale a utilizatorilor, problemele formării specialiştilor în domeniu şi instruirea continuă, posibilitatea de import a cadrelor din alte domenii, modernizarea bibliotecii şi adaptarea la condiţiile actuale informaţionale. Colaboratorii Bibliotecii Centrale a USM au manifestat interes pentru organizarea unor evenimente comune şi pe viitor.