Vizualizări: 2762
Realizarea Programului de Granturi Mici “Reabilitarea ecologică a râului Cubolta”
Chisinau, 21 Decembrie 2010 — Acest Program este primul Program de Granturi Mici implementat în bazinul unui râu din Republica Moldova.
În perioada din 2007-2009 Centrul Regional de Mediu Moldova (REC Moldova) a implementat proiectul “Promovarea Iniţiativei Europene privind Apa şi a Managementului Integrat al Resurselor de Apă” în Republica Moldova, cu susţinerea financiară a Comisiei Europene. Una dintre componentele proiectului a constat în introducerea principiului de management integrat al resurselor acvatice şi respectiv crearea Consiliului de Bazin pentru un râu din Republica Moldova. După o serie de consultări cu adminitraţia publică locală şi organizaţiile neguvernamentale din raionul Drochia, REC Moldova a propus implementarea proiectului pilot în bazinul râului Cubolta.
În perioada din decembrie 2008 – aprilie 2009, REC Moldova, împreună cu Agenția de Stat “Apele Moldovei” și alte organizații interesate a elaborat proiectul Regulamentului cu privire la crearea Consiliului de Bazin Cubolta. Astfel, în proiect a fost creat primul Consiliu de Bazin în țară – Consiliu de Bazin Cubolta și a fost elaborat Planul de Management al râului Cubolta care a identificat toate problemele care afectează râul și a propus soluții pentru ameliorarea stării ecologice a râului.
Pentru a promova implementarea Planului de Management, REC Moldova a lansat la începutul anului curent un Program de Granturi Mici pentru reabilitarea râului Cubolta în cadrul proiectului ”Salvați râulețele noastre”, finanțat de Global Environment and Technology Foundation (SUA). Consiliul de Bazin Cubolta și REC Moldova au aprobat spre finanțare 12 proiecte, care au fost implementate pe parcursul anului curent.
Beneficiarii de proiecte sunt primăriile și ONG-urile din bazinul râului Cubolta. Valoarea totală a Programului de Granturi Mici constituie 60.000 $USD. Proiectul ”Salvați râulețele noastre” a fost susținut financiar de Global Environment and Technology Foundation (SUA). Au fost de asemenea organizate seminare și cursuri de instruire pentru consolidarea capacităților părților interesate în domeniul protecției râului Cubolta și elaborării și implementării proiectelor de mediu.
Pe data de 22 decembrie a.c. REC Moldova va organiza seminarul final ”Reabilitarea ecologică a râului Cubolta”. La seminar sunt invitați membrii Consiliului de Bazin Cubolta, beneficiarii de proiecte mici, reprezentanții Ministerului Mediului, Agenției de Stat ”Apele Moldovei”, alți specialiști de protecție a mediului și gestionării resurselor de apă la nivel național, consiliile raionale, inspecțiile ecologice raionale și centrele de medicină preventivă raionale din nordul republicii, ONG-uri. Scopul acestui seminar este prezentarea rezultatelor din cadrul proiectului precum și lansarea unui dialog cu persoanele interesate pe crearea Consiliilor de Bazin și implementarea activităților de protecție și reabilitare a râurilor mici.
Seminarul va avea loc la Cantina Aparatului Guvernului Republicii Moldova (str. Al.Mateevici, 79) cu începere la ora 10.00. Reprezentanții mass media sunt invitați la seminar pentru a se documenta cu privire la rezultatele obţinute. (informații suplimentare la nr. de tel.: 23 30 17 sau 079817448, persoana de contact – Ina Coșeru).

Autor: Centrul Naţional de Mediu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1314
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33