Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 783 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 5285
11 Decembrie 2012 — La 10 decembrie 2012, Asociația Promo-LEX în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) au prezentat, în cadrul unei mese rotunde Raportul privind situaţia drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, retrospectica anului 2012 şi cercetarea privind tendințele percepției populației din stânga Nistrului despre situația economică, socială și politică. Retrospectiva anilor 2008- 2012.
Vizualizări: 4844
30 Noiembrie 2012 — La 29 noiembrie 2012, a avut loc Clubul de Presă „Gradul de protecție a victimelor violenței în familie”, organizat de către Asociația Promo-LEX în colaborare cu Asociaţia "Refugiu Casa Marioarei" și Centrul Internațional "La Strada", în cadrul Campaniei Mondiale „16 zile de acțiuni împotriva violenței în bază de gen” care se desfășoară în perioada 25 noiembrie și 10 decembrie.

În cadrul Clubului de Presă au fost prezentate mai multe cazuri de violență în familie, inclusiv au participat și victime ale violenței în familie, beneficiare ale Asociației Promo-LEX.

Vizualizări: 4996
25 Noiembrie 2012 — Asociația Promo-LEX participă în campania mondială "16 zile de acțiuni împotriva violenței în bază de gen", care se desfășoară între 25 noiembrie și 10 decembrie curent. În această perioadă, vor fi organizate mai multe acțiuni care au ca scop consolidarea cunoștintelor din domeniul violenței în bază de gen și mobilizarea societății civile, Guvernului și a întregii societăţi la participarea activă în prevenirea şi combaterea violenţei în bază de gen, inclusiv a violenţei în familie.
Vizualizări: 5004
5 Noiembrie 2012 — La 5 octombrie 2012, Alexandru Ursu a fost repus în libertate. Potrivit Promo-LEX, acesta se află la domiciliul său din satul Hagimus, raionul Căușeni.
Vizualizări: 6199
Chişinău, 22 Octombrie 2012 — Noi, subsemnaţii, reprezentanţii reclamanţilor în cauza Catan şi alţii c. Moldova şi Rusia, (cererile nr.
Vizualizări: 5660
Chişinău, 25 Iulie 2012 — Asociaţiile semnatare se declară consternate de atitudinea neglijentă şi incompetenţa profesională a unor conducători din cadrul Direcţiei Poliţie Criminală a MAI, precum şi ai Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

Astfel, asociaţiile semnatare sesizează o gravă abatere disciplinară şi nu doar, comisă de către şeful Direcţiei Poliţiei Criminale, colonelul de poliţie Gheorghe Tretiacov, exprimată prin încălcarea pct.
Vizualizări: 4807
Chişinău, 11 Iulie 2012 — La 21 iulie 2009, ALEXANDRU URSU, colaborator al Ministerului Afacerilor Interne al R.Moldova (inspector de sector Hagimus, r-nul Căușeni) a fost sechestrat de către reprezentanții miliției ilegale din or.
Vizualizări: 4822
Chişinău, 28 Martie 2012 — Începând cu 1 aprilie 2012, în regiunea transnistreană a R. Moldova va începe campania de „înrolare” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 ani în structurile paramilitare.
Vizualizări: 5057
Chişinău, 19 Martie 2012 — Highslide JS

La 19 martie, Asociația Promo-LEX a lansat, în cadrul unei mase rotunde Raportul „Rele tratamente pe motiv de discriminare în Moldova”. Publicația examinează fenomenul specific al relelor tratamente discriminatorii faţă de femei, persoane cu dizabilităţi, LGBT, precum şi reprezentanţi ai minorităţilor etnice şi religioase din Moldova.
Vizualizări: 4813
14 Martie 2012 — Iurie Crăciuneac este o altă victimă a colaboratorilor de poliţie, fiind reţinut şi maltratărilor în perioada evenimentelor din aprilie 2009. După o serie de procese în cadrul instanţelor de judecată naţionale unde a încercat, fără succes să îşi găsească dreptatea, la 2 decembrie 2011 a fost depusă o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.