Vizualizări: 6876
Codul contravențional va fi completat cu o nouă amendă
Chisinau, 17 Octombrie 2016 — Șoferii vor fi amendați pentru exploatarea vehiculelor în cazul în care lămpile din față nu vor corespunde modelului prevăzut în construcție.
Autorii proiectului menționează că în ultima perioadă farurile cu xenon au dobândit o mare popularitate printre conducătorii auto, iar funcționarea lor implică un șir de condiții speciale ce vizează distribuirea fluxului de lumină. Aceste condiții nu sunt, însă respectate de conducătorii auto care montează în mod independent farurile cu xenon la acele autovehicule care nu prevăd acest tip de iluminare în construcția acestora.
Conform proiectului, șoferii vor fisancționați cu o amendă în valoare de la 20 la 25 unități convenționale.
Legea va intra în vigoare în termen de 1 lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
La 27 mai curent am adoptat o lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul privind adoptarea prescripțiilor tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și piese care pot fi montate și/sau pot fi utilizate pe vehiculele cu roți, iar aceste prevederi se conțin și în acel acord, a menționat deputatul Igor Vremea, unul dintre autori.

Autor: Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33