Nume
Parola
Vizualizări: 6677
Socialiştii stabilesc relaţii de colaborare cu regiunea Krasnodar din Federaţia Rusă
2 Aprilie 2015 — 2 aprilie, 2015

O delegaţie moldovenească, condusă de Igor Dodon, Preşedintele Partidului Socialiştilor, deputat în Parlamentul RM, se află cu o vizită de lucru în regiunea Krasnodar la invitaţia partidului „Spravedlivaia Rossia”, cu care PSRM are încheiat un Acord de colaborare. În cadrul vizitei, deputaţii socialişti au avut o întrevedere cu preşedintele Adunării Legislative a regiunii Krasnodar, Vladimir Beketov, şi cu deputaţii parlamentului regional.

În timpul dialogului, Igor Dodon, a relatat despre situaţia social-economică din Moldova şi propria viziune asupra dezvoltării relaţiilor interstatale dintre Moldova şi Rusia, inclusiv la nivelul colaborării regionale. El a menţionat că dezvoltarea economică a Moldovei este posibilă doar în cadrul unei cooperări strînse cu partenerul său strategic – Federaţia Rusă.

Delegaţia moldovenească a fost interesată, în mod special, de experienţa Adunării Legislative a regiunii Krasnodar în domeniul elaborării actelor normative, orientate spre susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii din agricultură.

La rîndul său, Vladimir Beketov a menţionat că Parlamentului regiunii Krasnodar susţine cursul spre apropiere, declarat de Preşedintele Rusiei şi Duma de Stat, exprimind disponibilitatea de a contribui personal la stabilirea unor relaţii de colaborare durabile şi reciproc avantajoase cu Republica Moldova.