Nume
Parola
Vizualizări: 6675
„Trainingul Mare în sănătatea adolescenţilor” , runda a patra – raioanele Făleşti, Orhei, Nisporeni şi Cahul
Chişinău, 19 Septembrie 2013 — „Trainingul Mare în sănătatea adolescenţilor” , runda a patra – raioanele Făleşti, Orhei, Nisporeni şi Cahul

„Trainingului Mare în sănătatea adolescenţilor” întruneşte1150 de specialiştii din asistenţa medicală primară şi din instituţiile de învăţământ din raioanele Făleşti, Orhei, Nisporeni şi Cahul, în perioada 9 septembrie – 5 octombrie 2013.

Sesiunile de instruire sunt organizate în cadrul proiectului „Generaţie Sănătoasă”, de către Asociaţia „Sănătate pentru Tineri” şi Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” din Chişinău, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi cu susţinerea Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC),


Runda a patra a „Trainingului Mare în sănătatea adolescenţilor” include Cursul „Conduita integrată a sănătăţii adolescenţilor” de care beneficiază circa 750 de medicii de familie şi asistente medicale din sectorul de asistenţa medicală primară. Paralel, se desfăşoară Cursul „Promovarea sănătăţii adolescenţilor”, de care beneficiază circa 400 de persoane - resursă din şcoli – profesori, psihologi, asistente medicale din instituţiile de învăţământ.

Aceste cursuri contribuie la realizarea Politicii Naţionale de Sănătate pentru anii 2007-2021 şi altor documente strategice din domeniu şi se înscrie în eforturile Ministerului Sănătăţii de a extinde la nivel naţional Serviciile de Sănătate Prietenoase Tinerilor.

”Aceste instruiri sunt o parte componentă a procesului de extindere a Serviciilor de Sănătate Prietenoase Tinerilor, atât la nivelul sectorului de asistenţă medicală primară, cât şi în comunitate. Specialiştii instruiţi din sectorul primar vor avea mai multe abilităţi de comunicare şi soluţionare eficientă a problemelor de sănătate, cu care se adresează la ei adolescenţii, iar persoanele resursă din instituţiile de învăţământ (asistenţii medicali din şcoli, psihologii, profesorii) vor avea mai multe deprinderi de a promova în activitatea lor sănătatea şi dezvoltarea adolescenţilor”, a menţionat Dr. Galina LEŞCO, coordonatoarea Proiectului „Generaţie Sănătoasă”, Şefa Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” din Chişinău.

Moderatorii trainingului sunt angajaţi din cadrul Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor, care au fost instruiţi în calitate de formatori naţionali. Ei sunt persoanele resursă care vor lucra în echipă cu specialiştii de la nivel primar. Astfel, se formează o coeziune între colegi şi se pune baza colaborării între Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor şi profesioniştii de la nivelul primar al asistenţei medicale.

Cursul dat este compus din 9 module tematice:
• Prezentarea noţiunilor de bază în sănătatea şi dezvoltarea adolescenţilor. Importanţa sănătăţii adolescenţilor pentru sănătatea publică. Adolescenţii şi tinerii cu nevoi speciale şi în stare de vulnerabilitate.
• Dezvoltarea bio-psiho-socială a adolescenţilor, inclusiv dezvoltarea neuro-psihică şi pubertară;
• Particularităţile de prestare a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor
• Particularităţile interacţiunii între prestatorul de servicii de sănătate şi adolescent – abordarea integrată a sănătăţii adolescenţilor. Importanţa respectării confidenţialităţii.
• Principiile consilierii şi comunicării cu adolescenţii. Deprinderile necesare consilierii.
• Consilierea integrată şi consilierea în grup.
• Bazele consilierii motivaţionale.
• Momentele dificile în consiliere.
• Formarea echipei.

Asociaţia „Sănătate pentru Tineri” este o organizaţie neguvernamentală cu preocupări în domeniul promovării serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor. În acest cadru, o atenţie specială este acordată programelor de formare pentru profesionişti şi de educaţie pentru sănătate pentru adolescenţi şi tineri.

Contacte:
Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”
str. Socoleni, 19, MD 2020, or. Chişinău, Republica Moldova,
tel.: (373.22) 40.66.34, tel./fax: (373.22) 40.66.32
info@neovita.md, www.neovita.md
# # #

Informaţie de context:

În 2011, Ministerul Sănătăţii a emis Ordinul nr. 956 din 13.12.2011 „Privind extinderea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor (SSPT) la nivel naţional”, care prevede crearea Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor (SSPT) în toate raioanele Republicii Moldova. Astfel, Compania Naţională de Asigurări în Medicină finanţează, începând cu 2012, serviciile respective nou-create în toate raionale ţării. Eforturile Guvernului în cadrul acestui proces sunt susţinute de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) prin intermediul proiectului „Generaţie Sănătoasă”.

La sfârşitul primei etape a proiectului (2011-2013) sunt implementate principalele documente de reglementare, un sistem îmbunătăţit de monitorizare şi evaluare, mecanismele financiare relevante, curriculumul adaptat pentru Universitate şi Colegiu, protocoalele şi îndrumările de bază pentru asigurarea extinderii serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor şi prestării durabile a acestor servicii.

Până la sfârşitul primei faze, decidenţii şi specialiştii din toate raioanele ţării vor fi angajaţi în procesul de extindere SSPT, iar serviciile de sănătate prietenoase vor fi prestate, cu suportul proiectului, la nivelul asistenţei medicale primare în 16 raioane (45%). Pentru realizarea acestui scop, profesioniştii din aceste 16 raioane vor fi instruiţi în prestarea serviciilor de sănătate prietenoase, adică adaptate nevoilor adolescenţilor şi tinerilor.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 70 la sută dintre decesele premature la adulţi sunt în general cauzate de deprinderi iniţiate în timpul adolescenţei.