Nume
Parola
Vizualizări: 5605
Proiectul pilot implementat de ADR Centru la Orhei a fost premiat în cadrul Galei „Moldova Eco Energetica"
Orhei, 10 Decembrie 2012 — Guvernul Germaniei a acordat premii pentru laureaţii Galei „Moldova Eco Energetica". Astfel, proiectul implementat de ADR Centru și finanțat de GIZ „Sporirea eficienţei energetice a spitalului din Orhei” a fost declarat cel mai bun Proiect de Eficienţă - sprijin pentru optimizarea managementului energetic pentru spital. Acesta deserveşte patru raioane învecinate, cu o populaţie totală de apr. 300 de mii de locuitori. În ultimii trei ani, instituţia a reuşit să atragă investiţii importante, inclusiv din fonduri germane pentru cooperare tehnică şi financiară.
Directoarea spitalului din Orhei, Elena Palanciuc, relatează: "Toate economille pe care le-am obținut datorită măsurilor de eficiență luate sunt utilizate în beneficiul pacienților: procurăm utilaj medical, echipament, alimente mai variate."
"Faptul că noțiunea de eficiență energetică este atât de prezentă în sectorul public demonstrează că și-a găsit rădăcini în Republica Moldova. Avem toată încrederea că vor fi multe reușite în acest domeniu și vom încerca să sprijim inițiativele promițătoare", a afirmat Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, E.S. Matthias Meyer.
Spitalul din Orhei a fost decernat fiindcă a reuşit să devină un exemplu de replicare pentru alte spitale din Moldova. Măsurile efectuate în scopul diminuării consumului de gaze naturale au fost axate pe izolarea termică a pereţilor, schimbarea geamurilor şi prepararea apei calde menajere cu ajutorul captoarelor solare.
Şirul investiţiilor în spitalul regional din Orhei a început de la activismul comunităţii şi al administraţiei raionale, care a înţeles că renovarea instituţiei nu este doar o prioritate locală, ci şi una regională. Apoi, cu sprijinul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" al Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), a fost elaborat un studiu care a oferit soluţii practice de creştere a eficienţei energetice a spitalului. Asta deoarece 10% din bugetul anual, ceea ce constituie circa 4 milioane de lei, sunt cheltuite pentru a acoperi facturile la gaz, electricitate şi apă.
Construcţia unui nou acoperiş al maternităţii a fost posibilă datorită sprijinului Guvernului Moldova, din contul unui credit acordat de Banca Mondială şi gestionat de către Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM), precum şi datorită contribuţiei administraţiei raionale. Costul total al lucrărilor s-a cifrat la 65 de mii de euro. Din Fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, au fost termo-izolaţi pereţii edificiului.
Investiţiile pentru a optimiza consumul de energie nu s-au limitat doar la blocul maternităţii. Astfel, cu sprijinul financiar al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică (AEE), au fost instalate colectoare solare şi la blocul pediatric, care servesc la producerea apei calde. Totodată, au fost înlocuite geamurile şi ferestrele exterioare clădirii. Costul investiţiilor AEE se cifrează la 500 de mii de lei.
Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei a mai oferit maternităţii din Orhei peste 100 de mii de euro pentru înlocuirea ferestrelor şi pentru instalarea unui sistem inteligent de monitorizare a consumului de energie la spital. De asemenea, a fost angajat un manager energetic, care va administra acest sistem. Din contul proiectului GIZ, urmează să termo-izolate blocurile terapeutic şi pediatric, să fie renovate reţelele de alimentare cu apă şi canalizare la blocul pediatric, să fie modernizat sistemul de iluminare exterioară pentru tot spitalul. De asemenea, vor fi înlocuite geamurile şi uşile blocului terapeutic şi vor fi instalate 3 puncte termice la 3 blocuri (chirurgie, boli infecţioase şi pediatrie).
Experienţa de succes a spitalului regional din Orhei serveşte drept model pentru instituţii similare. Potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, este preconizat ca nouă spitale să deţină acest statut.
Gala de Premiere în sectorul Energiei Regenerabile şi Eficienţei Energetice a ajuns la cea de-a doua ediţie. Competiţia este organizată de Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică la iniţiativa Proiectului UE-PNUD "Energie şi Biomasă".