Vizualizări: 6200
Rezoluţia cu privire la acţiunile ce urmează a fi întreprinse pentru asigurarea dreptului la educaţie în regiunea de est a Republicii Moldova (Transnistria)
Chişinău, 22 Octombrie 2012 — Noi, subsemnaţii, reprezentanţii reclamanţilor în cauza Catan şi alţii c. Moldova şi Rusia, (cererile nr. 43370/04, 8252/05 şi 18454/06) şi directorii Liceelor cu predare în grafia latină din stînga Nistrului: Liceul Teoretic „Evrika” din or. Rîbniţa, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”, or. Bender, Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt” din or. Grigoriopol,
avînd în vedere hotărîrea CtEDO din 19.10.2012 prin care a fost recunoscută violarea dreptului la educaţie a celor 170 de semnatari ai plîngerilor, de către Federaţia Rusă,
ţinînd cont de constatările şi premisele ce au servit la încălcarea dreptului la educaţie a reclamanţilor,
în speranţa depăşirii crizei cu privire la funcționarea sistemului de educaţie în regiunea de est a Republicii Moldova,
Cerem autorităţilor Republicii Moldova, statului implicat în medierea conflictului transnistrean - Ucraina, statelor şi structurilor observatoare SUA, UE şi OSCE, şi în mod special Federaţiei Ruse, care a fost recunoscută drept stat ce a încălcat dreptul la educaţie în regiune prin susţinerea masivă a regimului separatist, să întreprindă toate acţiunile în vedere executării Hotărîrii CtEDO din 19.10.2012 în sus numita cauză.
În mod special solicităm să fie depuse toate acţiunile diplomatice şi de restrîngere, aflate la îndemîna părţilor, pentru:
1. Excluderea din aşa numita legislaţie regionala a prevederilor ce restrîng folosirea grafiei latine pentru funcţionarea limbii române în teritoriul de est al RM (art. 6 a „Legii cu privire la funcţionarea limbilor”, art. 12 a „Constituţiei RMN”, art. 200/3 „Codul contravenţiilor administrative” din regiune, decizia din 18.08.1994 cu privire la interzicerea folosirii grafiei latine în instituţiile şcolare).
2. Anularea dispoziţiilor aşa numitelor autorităţi locale din or. Rîbniţa, or. Bender şi or. Grigoriopol cu privire la evacuarea Liceelor sus menţionate din edificiile deţinute anterior.
3. Restituirea edificiului folosit pînă la evacuare din str. Gagarin 14, or. Rîbniţa - Liceului Teoretic „Evrika”, asigurarea Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun”, or. Bender cu un edificiu corespunzător necesităților unui program educațional, restituirea edificiului folosit pentru Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din or. Grigoriopol pînă la momentul evacuării din 2002.
4. Anularea obligaţiei instituţiilor de învăţămînt ce activează în baza curriculei aprobate de Ministerul Educaţiei a RM, sau care doresc să activeze în regiune în baza acestei curricule de a se înregistra și de a se licenția în aşa numitele organe de evidenţă a „RMN”.
5. Anularea oricăror interdicţii cu privire la introducerea cărţilor, manualelor și altor materiale necesare pentru buna funcționare a instituțiilor de învățămînt cu predare în grafie latină.
6. Interzicerea aplicării discriminării şi campaniilor de intimidare care au fost tolerate, pe alocuri instrumentate de către administraţiile separatiste în mod special actele de vandalism şi de huliganism asupra celor ce doresc să înveţe în limba română.
7. Achitarea prejudiciilor și costurilor dispuse prin hotărîre în termenii stabiliți.
Totodată atragem atenţia asupra necesităţii de a stopa susţinerea deschisă de către Federaţia Rusă, contrar angajamentelor sale internaționale, a unui regim care violează grav drepturile omului, acţiuni de susţinere indicate în paragrafele 39 – 41 ale Hotărîrii CtEDO.
În acelaşi timp comunicăm că Asociaţia „Promo-LEX” va continua monitorizarea respectării dreptului la educaţie în regiune, precum şi procesul de executare a Hotărîrii din 19.10.2012.
semnatari
Ion MANOLE, reprezentant, Director Executiv Asociația Promo-LEX
Alexandru POSTICA, reprezentant, avocat, Director Program Drepturile Omului, Promo-LEX
Eugenia HALUS, Director Liceul Teoretic ,,Evrika,, or.Râbnița
Maria ROIBU, Director Liceul Teoretic ,,Alexandru cel Bun,, or.Bender
Eleonora CERCAVSCHI, Director Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare,, or.Grigoriopol
22 octombrie 2012

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33