Nume
Parola
Vizualizări: 6337
ŞCOALA DE VARĂ ÎN SĂNĂTATEA ADOLESCENŢILOR – curs avansat pentru profesioniştii din Republica Moldova
Chişinău, 6 August 2012 — Aproximativ 40 de profesionişti în domeniul sănătăţii şi dezvoltării adolescenţilor din Moldova participă, începând de luni, 6 august 2012, la ŞCOALA DE VARĂ ÎN SĂNĂTATEA ADOLESCENŢILOR, organizată de Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”.

Cursul avansat în sănătatea adolescenţilor reuneşte profesori universitari de la Universitatea de Farmacie şi Medicină şi de la colegiile medicale din ţară, medici, psihologi, asistenţi sociali din cadrul Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor, inclusiv de la cele create în 2012, şi alţi specialişti în sănătatea şi dezvoltarea tinerilor.

Şcoală de vară se desfăşoară în cadrul proiectului „Generaţie Sănătoasă – extinderea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor în Republica Moldova”, implementat de Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”, în parteneriat cu UNICEF, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi susţinut de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Participanții la Școala de vară au fost salutați și încurajați de către Viceministrul Sănătății Gheorghe ȚURCANU și de către Valeriu SAVA, Coordonatorul național al Programului Sănătate al SDC.



„Asemenea şcoli de vară devin deja o tradiţie pentru noi. Am reuşit şi de această dată să aducem la cursurile noastre avansate pentru profesionişti profesori universitari şi specialişti de vârf cu renume internaţional în domeniul sănătăţii şi dezvoltării adolescenţilor. Unii dintre ei au instruit, în 2001-2002, prima echipă din Moldova în domeniul comunicării şi consilierii adolescenţilor”, afirmă Dr. Galina LEŞCO, Şefa Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita”, coordonator al Proiectului „Generaţie Sănătoasă”.

Subiectele-cheie abordate în cadrul cursului avansat sunt:
• importanţa sănătăţii adolescenţilor pentru sănătatea publică
• sănătatea şi securitatea socială a adolescenţilor, socializarea adolescenţilor
• dezvoltarea fizică şi psiho-sexuală a adolescenţilor, rolul educaţiei sexuale
• sănătatea sexual-reproductivă a adolescenţilor, inclusiv dereglările de dezvoltare pubertară etc.
• prevenirea comportamentelor riscante la adolescenţi
• consilierea adolescenţilor în prevenirea şi soluţionarea problemelor de sănătate
• organizarea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor în Republica Moldova
• experienţa internaţională în domeniu.

Cei aproximativ 40 de participanţi la Şcoala de vară în sănătatea adolescenţilor reprezintă, practic, toate raioanele ţării şi au fost selectaţi din cele peste 60 de aplicaţii depuse.

* * *
LECTORII CURSULUI AVANSAT ÎN SĂNĂTATEA ADOLESCENŢILOR, organizat ]n cadrul proiectului „Generaţie Sănătoasă – extinderea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor în Republica Moldova”:

Aleksandr KULIKOV, Profesor, Universitatea Nord-Vest de Stat de Medicină „I.I.Mecinicov”, Sankt Petersburg
Aleksandr Kulikov este Şeful Centrului Educaţional şi Metodologic de Servicii Prietenoase pentru Tineri, Profesor la Catedra de Pediatrie şi Cadiologie Pediatrică, Pro-decan al Facultăţii de Pediatrie a Universităţii Nord-Vest de Stat de Medicină ”I.I.Mecinicov” din Sankt Petersburg, Federaţia Rusă.
Domeniile lui de cercetare includ: sănătatea adolescenţilor, educaţia pentru sănătate, educaţia sexuală, prevenirea comportamentelor de risc ale adolescenţilor şi serviciile prietenoase tinerilor.

Tatiana KRISHTALI, Conferenţiar, Catedra Pediatrie, Universitatea Nord-Vest de Stat de Medicină „I.I.Mecinicov”, Sankt Petersburg
Tatiana Krishtali este doctor în medicină, conferenţiar universitar şi consultant UNICEF în proiectele de creare şi dezvoltare a clinicilor prietenoase tinerilor. Organizator al Şcolilor de vară în sănătatea adolescenţilor conform programului european de instruire în sănătatea adolescenților EuTeach (2008-2011) şi membru al grupului de experţi pentru acreditarea clinicilor prietenoase tinerilor.

Pavel KROTIN, Profesor, doctor în ştiinţe medicale, Directorul Centrului consultativ-diagnostic pentru copii (Sănătate a Reproducerii) „Juventa”, Sankt Petersburg, Profesor la Catedra de Pediatrie şi Cadiologie Pediatrică, Pro-decan al Facultăţii de Pediatrie a Universităţii Nord-Vest de Stat de Medicină ”I.I.Mecinicov”.
Pavel Krotin este un cercetător şi un practician cu o vastă experienţă în domeniul sănătăţii şi dezvoltării adolescenţilor. În 1993, a creat prima clinică din Rusia specializată în servicii de consiliere şi diagnosticare pentru adolescenţi.

Elvira SAFINA, expert internaţional, Coordonator regional al Asociaţiei „Populaţie şi Dezvoltare” din Rusia. Este un promotor de nivel internațional în ocrotirea sănătății reproducerii și protecției drepturilor sexual-reproductive, cu experientă îndelungată de moderator și organizator al cursurilor din domeniu. În calitate de consultant UNICEF, a fost unul dintre trainerii care au instruit în 2001-2002 prima echipă din Moldova în domeniul comunicării şi consilierii adolescenţilor.

* * *

Contacte:
Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”
str. Socoleni, 19, MD 2020, or. Chişinău, Republica Moldova,
tel.: (373.22) 40.66.34, tel./fax: (373.22) 40.66.32
e-mail: info@neovita.md
Web: www.neovita.md