Nume
Parola
Vizualizări: 6032
Factorii de decizie din raionul Anenii Noi optează pentru serviciile de sănătate prietenoase tinerilor
Anenii Noi, 24 Mai 2012 — Recent oraşul Anenii Noi a găzduit o şedinţă de orientare a factorilor de decizie privind extinderea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor. Şedinţa a fost organizată de către Consiliul Raional şi asociaţia „Sănătate pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii.

La evenimentul moderat de Vladimir Vîzdoagă, preşedintele raionului, au participat directorii şi specialiştii principali ai serviciilor medicale raionale: Centrul Medicilor de Familie, spitalul raional, asistenţa mamei şi copilului, cabinetele de planificare a familiei; specialişti principali de la Direcţia Raională de Învăţământ, Tineret şi Sport; reprezentanţi ai procuraturii, judecătoriei, inspecţiei pentru minori, şefii şi asistentele superioare de la centrele de sănătate săteşti, etc.

Acest atelier de iniţiere a procesului de extindere a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor a fost organizate în cadrul proiectului „Generaţie Sănătoasă”, sprijinit de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi UNICEF.

„Am lansat această serie de ateliere pentru a informa liderii din raion în domeniul sănătăţii şi dezvoltării adolescenţilor şi prestării serviciilor de sănătate prietenoase. Angajamentul lor este foarte important în procesul de extindere a acestor servicii”, a afirmat Dr. Galina Leșco, preşedinta Asociaţiei „Sănătate pentru Tineri” şi coordonatoarea proiectului.

În cadrul atelierului s-a realizat un exerciţiu de identificare a grupurilor de tineri care au nevoie de servicii de sănătate prietenoase (SSPT) şi s-a întocmit o hartă a serviciilor de sănătate adresate tinerilor şi a specialiştilor care le pot presta în raion. În final, s-a elaborat un plan de extindere a SSPT la nivel de raion.

Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor din oraşul Anenii Noi a fost desemnat în calitate de organizaţie lider în procesul de extindere a SSPT. Centrul va promova conceptul de Servicii de sănătate prietenoase tinerilor şi va asista conducerea raionului în eforturile de aprobare şi implementare a planului de extindere a SSPT la nivel local.

Imagini video de la eveniment: http://www.youtube.com/watch?v=FBGX3V7eolo

Contacte:
Galina Leşco
Asociația „Sănătate pentru Tineri”
str. Socoleni, 19, MD 2020, or. Chişinău,
Republica Moldova,
tel.: (373.22) 40.66.34, fax: (373.22) 40.66.32
info@neovita.md, www.neovita.md

# # #

Informaţie de context:

La finele anului trecut, Ministerul Sănătăţii a emis Ordinul nr. 956 din 13.12.2011 „Privind extinderea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor (SSPT) la nivel naţional” conforma căruia se prevede crearea Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor în toate raioanele ţării. Astfel, Compania Naţională de Asigurări în Medicină finanţează, începând cu 2012, serviciile respective nou-create în toate raionale ţării. Eforturile Guvernului în cadrul acestui proces sunt susţinute de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) prin intermediul proiectului „Generaţie Sănătoasă”.

La sfârşitul primei etape a proiectului (2011-2013) vor fi implementate principalele documente de reglementare, un sistem îmbunătăţit de monitorizare şi evaluare, mecanismele financiare relevante, curriculumul adaptat pentru Universitate şi Colegiu, protocoalele şi îndrumările de bază pentru asigurarea extinderii serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor şi prestării durabile a acestor servicii. Până la sfârşitul primei faze, decidenţii si specialiştii din toate raioanele ţării vor fi angajaţi în procesul de extindere SSPT, iar serviciile de sănătate prietenoase vor fi prestate la nivelul asistenței medicale primare în 16 raioane (45%) cu suportul proiectului.

În prezent, circa 5% din tinerii din Moldova beneficiază de acces la serviciile de sănătate prietenoase tinerilor. În prezent, aceste servicii sunt oferite de o reţea de 12 Centre de sănătate prietenoase tinerilor (CSPT).