Nume
Parola
Vizualizări: 2669
Ședința finală a Comitetului director local al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț”, finanțat de Uniunea Europeană
Edineț, 5 Mai 2023 — Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț”, specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, managerul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” și reprezentanți ai societății civile s-au întrunit vineri, 5 mai 2023, în cadrul ședinței finale. Evenimentul a avut loc în incinta Primăriei municipiului Edineț.

În cadrul ședinței, primarul municipiului Edineț, Constantin Cojocaru, și specialiștii ADR Nord au trecut în revistă principalele evoluții și rezultate ale proiectului implementat în perioada septembrie 2021 - octombrie 2022. În acest context, au fost prezentate activitățile planificate și realizate, cifrele finale privind indicatorii proiectului. De asemenea, au fost puse în discuție eventuale intervenții care să contribuie la sustenabilitatea investițiilor. Totodată, reprezentanții ADR Nord au informat despre recepția la terminarea lucrărilor și transmiterea costurilor investiționale formate în proprietatea publică a beneficiarului final.

În cadrul aceleiași ședințe, Nina Bândiu, specialistă în monitorizare și evaluare la ADR Nord, a vorbit despre necesitatea măsurilor de asigurare a durabilității investițiilor. În acest sens, autoritatea publică locală urmează să elaboreze, să aprobe și să implementeze un plan de dezvoltare durabilă a bunurilor rezultate în urma implementării proiectului. ADR Nord va monitoriza cum este asigurată durabilitatea investițiilor în decurs de cinci ani din momentul semnării actelor de transmitere ce atestă costul investițional al bunurilor, lucrărilor și serviciilor achiziționate.

În urma implementării proiectului sprijinit de Uniunea Europeană, la Edineț a fost reabilitată și extinsă o rețea de 34 km de apeduct, care, prin cele 2.778 de conexiuni, asigură cu apă 18.235 de locuitori ai orașului, fără întreruperi.

Valoarea totală a proiectului este de 60,8 mil. lei, dintre care 52,8 mil. lei – oferiți cu titlu nerambursabil de Uniunea Europeană, și 8 mil. lei – contribuția Primăriei municipiului Edineț.

Măsura investițională „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț” a fost finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

www.adrnord.md