Nume
Parola
Vizualizări: 5848
”CAROMA NORD” SOLICITĂ OFERTE COMERCIALE PENTRU ACHIZIŢIONAREA SERVICIILOR DE ALIMENTARE ȘI CAZARE
Bălți, 12 Februarie 2019 — Cadrul general
Asociația Obștească „Caroma Nord” cu suportul financiar al Fundației Est-Europene implementează proiectul ”Fondul Inovațional de Antreprenoriat pentru Tineri!”. Prin intermediul acestui proiect, realizat în parteneriat cu Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți și Primăria or. Drochia, sunt încurajate grupuri de inițiativă a tinerilor din municipiul Bălți și raionul Drochia în luarea deciziilor și mobilizarea resurselor comunitare.

În acest context „Caroma Nord” anunță un Concurs de selectare a companiilor pentru desfășurarea sesiunii de instruire timp de 3 zile în weekend-urile lunii martie (vineri – duminică).

Scopul
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica o companie pentru achiziţionarea serviciilor de alimentare și cazare necesare pentru realizarea activității de instruire în cadrul "Fondului Inovațional de Antreprenoriat Bălți și Drochia".

Bunuri solicitate : oferte de meniuri și de prețuri pentru pauze de cafea și prânzuri, cazare și sală de training în raza orăşelului Vadul-lui Vodă.

Descrierea bunurilor :
• Pauză de cafea pentru 20 de persoane – 4;
• Mic Dejun pentru 20 de persoane - 2;
• Prînz pentru 20 de persoane – 3;
• Cină pentru 20 de persoane – 2;
• Cazare pentru 20 de persoane – 2 nopți;
• Sală de training pe tot parcursul evenimentului.

Criterii de selecţie a companiei:
1. Experienţa companiei candidate (prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe);
2. Preţ competitiv per porție;
3. Respectarea raportului preţ-calitate;
4. Oferta reducerilor pentru serviciile de alimentare;
5. Certificarea companiei cu dreptul de a presta servicii în alimentația publică.

Dosarul de aplicare trebuie să conţină următoarele informaţii şi documente:
1. Oferta financiară pentru servicii va conține prețurile calculate în MDL la cota 0 TVA;
2. Oferta financiară pentru serviciile de alimentare va indica reducerile oferite de furnizor;

Termenul limită de depunere a ofertelor comerciale este: 25 februarie 2019, inclusiv.

Ofertele comerciale se vor expedia prin poşta electronică la adresa : caroma.nord.ong@gmail.com.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să contactați: 060229996.

“Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene în cadrul Proiectului “Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”.