Nume
Parola
Vizualizări: 7987
Conferința internațională ,,Reglementarea juridică a statutului copilului în contact/conflict cu legea”
Chișinău, 20 Octombrie 2017 — „Asistența și protecția copiilor aflați în contact/ conflict cu legea precum și prevenirea delincvenței juvenile trebuie să devină exigențe pentru Republica Moldova.” Acestea au fost declarate de Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului, în cadrul conferinței internaționale ,,Reglementarea juridică a statutului copilului în contact/conflict cu legea”.
Organizată la inițiativa Ombudsmanului copiilor, conferința a adus în discuție modificarea şi completarea legislaţiei în ceea ce privește determinarea statutului juridic al copilului în contact/ conflict cu legea penală dar care nu a împlinit vârsta răspunderii penale și măsura în care le este asigurată protecția acestor copii.
Reprezentanți ai instituțiilor de protecție a drepturilor omului din Lituania și România, precum și factori de decizie din domeniul elaborării politicilor, experți guvernamentali, cadre universitare, reprezentanți ai societății civile au discutat în cadrul conferinţei despre modalităţi socio-juridice de prevenire, control şi diminuare a delincvenţei juvenile în Republica Moldova, modele europene de reglementare juridică a statutului copilului în contact/ în conflict cu legea şi premisele pentru legiferarea statutului copilului care săvârșește fapte penale fiind sub vârsta răspunderii penale.
Participanții la eveniment au menționat că atâta timp cât minorii sub 14 ani nu vor avea un statut reglementat, autoritățile nu vor putea să le asigure protecția. La acest capitol, cei prezenți au discutat despre necesitatea creării unei legi noi care să se refere doar la copiii cu comportament deviant și cei în contact/ conflict cu legea sau posibilitatea de a include această categorie de copii în Legea 140 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc.
Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului consideră că sunt necesare instituirea procedurilor de cercetare și de soluționare a cauzelor copiilor aflați în conflict cu legea sub vârsta răspunderii penale, inclusiv privind aplicarea unor măsuri cu caracter educațional, conform standardelor europene și internaționale privind protecția copilului.
La moment, lipsesc reglementări juridice care ar prevedea proceduri clare pentru specialiști/profesioniști în cadrul examinării unui caz de săvârșire a unei fapte penale de către un copil sub vârsta răspunderii penale. Maia Bănărescu a subliniat că legiferarea statutului acestui copil nu trebuie să afecteze vârsta răspunderii penale, aceasta va rămâne neschimbată. Ombudsmanul crede că nu poate fi și nu trebuie atras la răspundere penală un copil sub vîrsta de 14 ani. Statutul determinat al copilului trebuie doar să favorizeze accederea acestuia la servicii de asistență specializată de îngrijire, plasament și supraveghere, îndrumare și verificare, programe de educație generală și alternativă. Măsurile aplicate copilului trebuie să poarte un caracter nonrepresiv, iar serviciile specializate să aplice programe adaptabile necesităților specifice fiecărui minor. Alături de acestea, trebuie facilitată cooperarea interinstituţională şi promovarea abordării integrate, bazate pe coordonarea măsurilor preventive şi de protecţie specială a copilului.
Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu îşi propune să formeze un grup de lucru sub egida sa care urmează să creeze un proiect de lege privind statutul copilului în contact/conflict cu legea.
La conferință au participat reprezentanți ai Instituției Ombudsmanului din Lituania, ai Instituției Avocatului Poporului din România, UNICEF, Ministerului Justiției, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Internet, Procuraturii Generale, ai Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Național pentru protecția drepturilor copilului, Direcției Municipale pentru protecția copilului, Terre des Hommes, Institutului de Reforme Penale, CNPAC, ai Institutului de Științe Penale și Criminologie Aplicată.
Conferința internațională ,,Reglementarea juridică a statutului copilului în contact/conflict cu legea” a fost organizată de Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului, în baza acțiunii L1 (capitolul 27) din Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană în perioada 2017-2019.